luni, 18 aprilie 2011

Băselu, atac la caporal!

Nu mă interesează pe cine din PDL atacă Traian Băsescu! Cariera sa politică - şi oare ce mă împiedică să cred că întreaga sa viaţă? - nu reprezintă decât un lung şir de înjurături ulterioare la adresa celor l-au ajutat să ajungă acolo unde este el azi! Petre Roman, Călin Popescu Tăriceanu, Vasile Blaga, iar mai nou, întregul popor român, sunt exemple vii în acest sens!

Nu mă interesează ce face Traian Băsescu, acest diriginte al PDL, în partidul său portocaliu! Mă interesează însă faptul că au început să treacă neaobservate derapajele anticonstituţionale ale primului penal al României. Când spun asta, mă refer la faptul că Traian Băsescu a şters din nou pe jos cu Constituţia României,  pe care a jurat s-o respecte şi s-o apare şi nimeni, sau aproape nimeni, nu vede asta!

Proaspăt întors din secuime - unde-o fi ars-o pe palincă şi pe ceardaş - preşedintele Traian Băsescu, în plin delir al ceea ce el numeşte reformă constituţională, s-a urcat din nou cu picioarele pe Constituţia României, amestecându-se în problemele PDL ca şi când ar fi în continuare şeful nevăzut al acestui partid.

De altfel, aici nici nu mă poate contrazice nimeni!

Traian Băsescu nu a fost şi nu este liderul nostru naţional. Traian Băsescu este şi a fost doar un lider portocaliu.
Traian Băsescu nu este preşedintele tuturor românilor. Traian Băsescu este liderul unei fracţiuni din ce în ce mai subţiri cu din ce în ce mai mari pretenţii.
Traian Băsescu nu este preşedintele României. Traian Băsescu este liderul unei găşti care încă mai poate susţine majoritar în parlament un guvern care a dat cu România de gard!

3 comentarii:

Libera exprimare este un drept constituţional, dublat însă de obligaţia folosirii unui limbaj civilizat. Pe acest blog, libera exprimare funcţionează numai în limitele legale! Nimeni nu va forţa aceste limite. Aici eu sunt baştanul! Şterg fără milă orice postare cu conţinut jignitor, ofensator, sau care depăşeşte în vreun fel limita legii!